Apele de suprafaţă diferă după foarte multe caracteristici: debitul şi variaţiile sale(la cele curgătoare), temperatura, concentraţia şi natura substanţelor dizolvate sau aflate în suspensie, conţinutul biologic şi microbiologic, fiecare masă de apă lichidă cu albia ei şivieţuitoarele din ea fiind un ecosistem distinct.

Totodată, apele dulci de suprafaţă au şinumeroase caractere comune: spre deosebire de cele subterane, ele sunt de regulă maipuţin mineralizate, mai bogate în elemente biologice, mai influenţabile de către alţi factori(naturali şi antropici), mai uşor poluabile, mai puţin stabile în caracteristici, dar totodată auşi capacităţi mai crescute de a-şi automenţine calitatea.

Apele subterane sunt o sursă importantă deoarece, spre deosebire de apele desuprafaţă, cele subterane sunt de regulă mai puţin sau deloc poluate şi pot fi potabilizate cu măsuri minimale, uneori doar cu dezinfecţie sau fără vreo prelucrare. Prin apesubterane se înţeleg apele care circulă în porii şi în fisurile rocilor, în interiorul scoarţeiterestre. Apa subterană provine din infiltraţia directă a precipitaţiilor atmosferice, dininfiltrarea apei de suprafaţă prin malurile permeabile ale râurilor şi lacurilor, dincondensarea vaporilor de apă în porii rocilor subterane. După modul de cantonare şiscurgere în subteran, pânzele sau cursurile de apă subterană pot fi:

•cursuri subterane în roci fisurate sau carst;

•strate acvifere freatice, de mică adâncime (până la cca. 40 m), cantonate în rocigranulare, fără a fi sub influenţa directă a apelor de suprafaţă din vecinătate, sau alimentatepe cale artificială din ape de suprafaţă;

•strate acvifere de mare adâncime (peste cca. 40 m), cantonate în roci granulare, fără a fisub influenţa directă a apelor de suprafaţă;

•izvoare provenite din stratele subterane care ies la suprafaţă datorită condiţiilor geomorfologice locale;

•straturi de apă constituite din nisipuri de dune maritime.Sursele de apă subterană pot fi cu nivel liber (freatic) sau sub presiune. Un strat acvifer este cu nivel liber în cazul când la execuţia unui foraj, apa rămâne la nivelu la care a fost întâlnită;stratele acvifere mai adânci sunt, în general, sub presiune, fapt constatat la executarea unui foraj prin ridicarea apei la un nivel superior celui la care a fost întâlnită. Stratul de apă subterană senumeşte artezian dacă apa din foraj ajunge în mod natural la suprafaţa terenului, şi ascendentdacă nivelul apei rămâne în foraj sub nivelul terenului. Apele subterane, datorită calităţii lor, se pot întrebuinţa direct pentru scopuri de alimentare cu apă potabilă a centrelor populate şi a unităţilor industriei alimentare, pe când apele de suprafaţă, din râuri şi lacuri, atunci când se folosesc trebuiesă fie tratate înainte de utilizare.

 

• Probleme de calitate a apelor subterane

Factorii care influenţează calitatea apelor subterane sunt în mare parte identici cucei ce influenţează calitatea apelor de suprafaţă. Apele meteorice aduc aport de gazedizolvate atmosferice (oxigen, azot, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc.) şi mineraledizolvate (bicarbonaţi şi sulfaţi de calciu şi magneziu dizolvaţi din roci; azotaţi şi cloruri desodiu, potasiu, calciu şi magneziu dizolvate din sol şi detritusuri organice; săruri de fier şimangan).Utilizările casnice fac să ajungă în apa subterană, prin intermediul exfiltrărilor dintancuri septice sau canalizări neetanşe, precum şi din infiltrarea din apele de suprafaţă,detergenţi, azotaţi, sulfaţi şi alţi produşi de degradare a substanţelor organice, săruri şi ionidizolvaţi din reţeaua de apă potabilă, precum şi compuşi organici solubili- Utilizărileindustriale ale apelor generează ajungerea în apele subterane a diverselor săruri dizolvate în ape uzate industriale ce se infiltrează în sol din apele de suprafaţă poluate.Agricultura generează aport de săruri din apa de irigaţie. Depozitele de gunoiaduc aport de produşi organici de descompunere, substanţe chimice solubile, gazesolubile, săruri provenite din cenuşă. Poluarea apelor subterane în România este prezentă într-un procent foarte mare de surse care nu ar trebui folosite, dar ignoranţa şi lipsa dealternative perpetuează folosirea de fântâni şi izvoare necorespunzătoare.

• Alte surse de apă potabilă

Desalinizarea

Multe ţări din zone aride folosesc pentru oraşele de coastă apamării ca sursă de apă potabilă, supunând-o la costisitoare procese de desalinizare.Evident, cea mai veche şi mare uzina de desalinizare e natura însăşi prin evaporaţia dinmări. Se cunosc peste 30 de procedee de desalinizare a apei, printre care condensarea,congelarea, extracţia, electrodializa, osmoza inversă, schimbătorii de ioni etc.

Reciclarea apei uzate

În mai multe ţări se experimentează utilizarea ca sursă deapă potabilă chiar a apelor uzate orăşeneşti, după un proces avansat de epurare şitratare.Proprietatea apei de a dizolva marea majoritate a materiilor organice şianorganice reprezintă o problemă din punctul de vedere al potabilizării, deoarece apa estefoarte uşor contaminată la contactul cu aceste materii. Din această cauză, deşi apa esteprezentă în cantităţi foarte mari pe planeta noastră, doar o cantitate infimă este potabilă.Instalaţiile centrale de potabilizare a apei asigură alimentarea cu apă potabilă a populaţieidin zonele urbane. Aceste instalaţii necesită investiţii foarte mari atât pentru producereacât şi pentru distribuţia apei la consumator, prin reţeaua oraăşenească de apă potabilă.Deşi calitatea apei este supravegheată la producător, datorită distanţelor mari până laconsumator şi a diverselor materiale din care sunt confecţionate conductele de apă dinreţeaua orăşenească şi mai ales conductele din locuinţele consumatorilor, calitatea apeise poate reduce significant. Pentru a preveni formarea de microorganisme în reţea estenecesară adăugarea unor cantităţi ridicate de clor în apă, ceea ce duce la deteriorarea suplimentară a calitaţilor organoleptice ale apei. Acestea sunt motivele pentru care mulţiconsumatori preferă apa îmbuteliată în locul apei de la robinet.

În zonele rurale unde nu există o reţea de apă potabilă, apa este de cele maimulte ori obţinută din fântâni şi puţuri individuale şi este consumată fără o filtare prealabilă.Această apă are de cele mai multe ori un conţinut ridicat de fier, mangan şi calciu, fiinduneori şi infectată cu bacterii, viruşi şi streptococi fecali. Este evident că o astfel de apă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de normele în vigoare pentru apă potabilă, consumul eiputând afecta grav sănătatea consumatorului.

Soluţia ideală în aceste cazuri o reprezintă echipamentele decentrale depotabilizare a apei, echipamente ce sunt instalate direct în locuinţa consumatorului. Eleasigură producerea la faţa locului a unei ape de calitate ridicată, care poate fi consumatădirect de la sursă.Echipamentele cu proces de osmoză inversă reprezintă actualmente cea maibună şi cea mai eficientă metodă pentru producerea apei potabile de uz casnic, medical şiindustrial.

Agenţia americană pentru protecţia mediului înconjurator EPA (EnvironmentalProtection Agency - USA) a confirmat şi recomandat osmoza inversă şi distilarea ca fiindsingurele două metode sigure şi efective pentru potabilizarea apei. Echipamentele cuproces de osmoză inversă nu necesită tratarea chimică a apei, elimină peste 99% dinimpurităţile organice şi anorganice dizolvate în apă, elimină peste 99% din impurităţilebiologice (bacterii, viruşi, streptococi fecali) din apă şi asigură o calitate ideală a apeifiltrate, independent de calitatea apei de intrare. Apa obţinută prin osmoză inversă este oapă pură, demineralizată şi aproape sterilă.Datorită faptului ca marea majoritate a mineralelor necesare organismului umanprovin din hrana solidă asimilată zilnic, apa poate fi privită doar ca un material dizolvant şiun mediu pentru eliminarea toxinelor din organismul uman.

Pentru a preveni formarea demicroorganisme în reţea, este necesară adăugarea unor cantităţi ridicate de clor în apă,ceea ce duce la deteriorarea suplimentară a calităţilor organoleptice ale apei.Este evident că, chiar daca suntem în secolului XXI, repartizarea neuniformă aresurselor de apă pe teritoriul ţării, poluarea semnificativă a majorităţii râurilor, fac ca peste9,8 milioane de români să folosească o apă de o calitate chimică îndoielnică, cu un gradde risc crescut pentru sănătatea lor.Acestea sunt motivele pentru care mulţi consumatori conştienti de importanţacalităţii apei necesare organismului lor preferă apa îmbuteliată şi-n deosebi apa plată sauapa mineralizată uşor carbogazoasă în locul apei de la robinet sau celei din fântână.

Ca urmare a celor prezentate, la ora actuală, cele mai utilizate ape sunt:

•Apa plată, săracă în substanţe minerale şi curată, este cea mai indicată pentru ase consuma pe perioade foarte lungi. Cu cât conţine mai puţine minerale, cu atât apacurăţă mai bine organismul.

•Apa mineralizată carbogazoasă, este apa destul de controversată în ultimul timp.

•Simplul sifon, (care este tot o apă carbogazoasă), făcut cu apă obişnuită din mediulurban, este, într-adevăr, îndoielnic ca efect pentru sănătate.

•Apoi urmează apa carbogazoasă, făcută din apă de izvor, la care s-a adăugatbioxid de carbon alimentar, obţinut tot pe cale industrială şi dozat artificial. În funcţie deorganism, această apă înviorează sistemul nervos şi digestia, dar pe de altă parte, fiindadesea prea puternică pentru organism, produce perturbări.

Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele:

•să fie incoloră, transparentă, inodoră, relativ insipidă, să nu conţină substanţechimice organice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardeleobligatorii;

•să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene;

•microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus;

•să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu care imprimă aşa - numita duritate a apei;

•duritatea apei se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între 10 şi 20 gradegermane.