Apa poate avea o mare influenta asupra starii de sanatate a organismului uman. Sunt teorii care afirma chiar ca succesul civilizatiei moderne nu se trage in principal din revolutia industriala ci mai mult din redescoperirea igienei...

Patologia hidrica infectioasa.

Prima demonstratie oficiala si practica a relatiei apa - epidemii a facut-o dr. John Snow la Londra in 1854, proband corelatia dintre epidemia de holera consumul apei din fantana de pe Broad Street si o latrina din vecinatate, folosita de bolnavi de holera, determinand oficialitatile sa realizeze primele canalizari.
Patologia hidrica infectioasa a scazut semnificativ in prima parte a secolului XX, dar in ultimele decenii este statistic in crestere, acest fapt datorandu-se includerii in categoria celor transmise hidric a unor boli virale si parazitare, care stau tot mai mult in atentia specialistilor. Bolile cu transmitere hidrica continua sa faca in lume zilnic peste 25.000 de victime.

Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directa, sau a alimentelor contaminate prin apa), dar este posibila infectarea si prin spalare si imbaiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) si prin inhalare (aerosoli cu Legionella).
Principalele boli cu transmitere (predominant sau posibil ) hidrica sunt: boli microbiene; boli virale; boli parazitare.

Boli virale.

Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de catre apa. Multe virusuri pot supravietui in apele de suprafata timp indelungat: V.poliomielitic pana la 180 zile, V.Echo pana la 115 iar V.Coxackie peste doi ani. Boli virale transmise hidric pot fi induse de regula de enterovirusuri (poliomielitic, Coxackie A si B, Echo, v.hepatitic A, altele), rotavirusuri si calicivirusuri, v.hepatitic C si E, parvovirusuri, dar si torovirusuri, coronavirusuri si picobirnavirusuri.

In tarile dezvoltate, gastroenteritele de etiologie virala tind sa le surclaseze, ca frecventa, pe cele bacteriene. Incriminate sunt in principal rotavirusurile, adenovirusurile enterice, calicivirusurile si astrovirusurile. Rotavirusurile (in special tipul A) afecteaza mai ales nou-nascutii si copii mici, iar la cei cu imunitate redusa poate produce diaree cronica. Adenovirusurile enterice (subgrupul F - serotipurile 40, 41, mai rar 31) produc gastroenterite mai ales la copii sub varsta de 6 luni, diareea putand persista pana la 12 zile. Infectiile cu calicivirusuri, in particular cu Agentul Norwalk, afecteaza mai ales comunitati temporare si sunt indicii ca ar fi la originea unui foarte mare procent de boli diareice acute nonbacteriene. Astrovirusurile sunt incriminate in unele tari ca al doilea agent cauzal de boli diareice virale dupa rotavirusuri.

Boli bacteriene.

Transmiterea hidrica este incriminata pentru febra tifoida, dizenteria, holera, boala diareica a copilului mic, gastroenteritele, bruceloza, tularemia etc.
In trecut, epidemiile microbiene cu transmisie hidrica au facut ravagii. Epidemia de holera din 1849 din Anglia a produs peste 110000 decese.
Era holerei nu a apus: Pandemia debutata in 1961 in Indonezia a produs in America peste 1000000 de cazuri de boala si peste 10000 de decese.
Bolile diareice bacteriene continua sa fie o amenintare pentru sanatatea publica, chiar si in tarile dezvoltate. Astfel, o shigelloza cu transmitere hidrica a afectat peste 1000 de locuitori in regiunea Havre (Franta), epidemia fiind stapanita printr-o ampla mobilizare a tuturor factorilor responsabili. Si in SUA s-au inregistrat contaminari bacteriene (Shigelle, Yersinii) ale unor retele de apa potabila, ce au produs epidemii cu mii de cazuri de boala. In 1966, in California, o salmoneloza aparuta prin contaminarea retelei de apa potabila a produs peste 15000 cazuri.

In Germania, in 1978, la Ismaning, Shigella sonnei a provocat o epidemie hidrica cu 2450 de cazuri (din totalul de 12.000 de locuitori!).
Legionella pneumophila a devenit celebra din 1976, cand 221 din participantii la o reuniune la Philadelphia a "Legiunii Americane" s-au imbolnavit de o boala necunoscuta si 34 au murit. S-a descoperit ca infectia venea din apa contaminata din instalatia de aer conditionat. Si acum boala apare cu mii de cazuri anual in tari dezvoltate iar circa 20% din bolnavi mor.

Boli parazitare.

Pot fi transmise hidric un mare numar de boli parazitare:
- produse de protozoare: amibiaza, giardiaza, trichomoniaza, coccidioza, balantidioza;
- produse de cestode: cisticercoza, echinococoza, cenuroza, himenolepidoza;
- produse de trematode: fascioloza, dicrocelioza, schistotomiaza;
- produse de nematode: ascaridoza, trichocefaloza, oxiuroza, strongiloidoza, ankylostomiaza, filarioza.

In ultimul timp se acorda importanta tot mai mare giardiazelor, a caror prezenta in zona temperata a fost multa vreme ignorata. Actualmente, lambliaza este cotata ca cea mai raspandita parazitoza cu transmitere fecal-orala la om, calea hidrica fiind cert dovedita. Ea poate provoca epidemii importante, cu mii de cazuri.
In SUA, pe un studiu extins pe 35 ani, cel mai frecvent agent etiologic pentru boli transmise hidric a fost unul parazitologic - Giardia, cel mai frecvent agent microbian (Salmonella) fiind abia pe locul doi. Uneori, epidemiile de giardiaza transmise hidric au afectat mii de oameni, cum a fost cea din Rome (SUA, statul New York) din 1974, cu 5300 de cazuri. Rezervorul este reprezentat de om si peste 40 de specii de animale.
Criptosporidioza cu transmitere hidrica este pe cale sa devina o mare amenintare la adresa sanatatii publice. A fost diagnosticata prima data la om in 1976. In 1984 s-a consemnat prima epidemie hidrica, iar In ultimii ani frecventa si amploarea acestora a devenit dramatica. In 1993, la Milwaukee (Wisconsin, SUA), Criptosporidium a produs cea mai mare epidemie hidrica cunoscuta: peste 400000 de cazuri !

Patologia hidrica neinfectioasa.

Diversele substante chimice dizolvate in apa pot avea importante efecte asupra sanatatii organismelor vii in general si asupra omului in particular. Sunt substante care pot sa fie daunatoare peste o anumita concentratie. Altele creaza probleme la concentratii prea mici. In fine, sunt substante care pot dauna la orice concentratie. Pe aceasta baza putem grupa efectele biologice ale substantelor din apa in trei categorii:
Substante toxice cu efect de prag: Sunt toxice numai peste o anumita concentratie (prag); sub aceasta nu se observa efecte asupra sanatatii. Toxicitatea poate fi acuta, la aportul unei doze mari, sau la atingerea unei concentratii toxice in urma unui aport repetat sau continuu in doze mici de toxic care nu e eliminat sau neutralizat de metabolismul organismului viu si deci se acumuleaza. Astfel de substante sunt cianurile sau nitratii, care devin toxice peste o anumita concentratie si pentru care e nevoie de doza crescuta deoarece nu se acumuleaza, sau diverse metale care sunt toxice peste concentratia-prag, aceasta putand fi atinsa si treptat prin fenomenul de bioacumulare.

Substante genotoxice: Sunt substante toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer), mutagene (produc mutatii genetice) sau teratogene (produc malformatii) posibil la orice concentratie, deci pentru care nu s-a putut stabili existenta unui prag sub care sa nu fie nocive. Organismele vii au mecanisme de reparare a efectelor genotoxice, dar acestea nu fac fata oricarei sau oricator asemenea agresiuni si deci prezenta unei substante genotoxice nu inseamna automat aparitia efectului ci a riscului ca un asemenea efect sa se produca, risc cu atat mai ridicat cu cat e si substanta genotoxica are concentratie mai mare (si deci are sansa sa atace mai multe gene). In categoria substantelor genotoxice pentru om intra arsenul, unele substante organice sintetice, multi compusi organici halogenati, unele pesticide etc.
Elemente esentiale: Sunt substante care trebuie sa faca parte obligatoriu din dieta organismului. Unele din acestea sunt aduse predominant sau exclusiv prin apa si de aceea lipsa lor sau cantitatea prea redusa afecteaza sanatatea respectivului organism viu. Totodata insa si concentratiile prea crescute sunt nocive, la fel ca la substantele toxice cu efect prag. Astfel de substante esentiale sunt la om seleniul, fluorul, iodul etc.
La baza patologiei hidrice neinfectioase stau trei mecanisme:
- modificarea continutului de micro si macroelemente chimice in apa;
- contaminarea apei cu substante chimice toxice;
- contaminarea apei cu elemente radioactive.